În a treia săptămână de vară ne-am lăsat inspirați de marii artiști ai lumii și am pășit cu pași curajoși în lumea artei.
Luni, copiii au descoperit universul lui Van Gogh, cu stelele lui care dansează și cu câmpurile de floarea-soarelui pline de emoție. Am vorbit despre felul lui de a picta — cu tușe groase, vizibile, pe care le poți urmări cu degetul — și despre cum o pictură poate arăta nu ceea ce vezi, ci ceea ce simți privind. Este o idee surprinzător de ușor de acceptat la vârsta lor.
Marți am intrat în lumea lui Picasso, unde formele și culorile ne-au arătat că putem privi lumea din o mie de perspective. Portretele lui, care par la început greșite, devin dintr-odată logice atunci când înțelegi că artistul a desenat același chip din față și din profil în același timp. Copiii au încercat și ei, iar rezultatele au fost pe cât de amuzante, pe atât de îndrăznețe.
Copiii creează, experimentează, învață să se exprime prin artă și, mai ales, se distrează cu imaginația fără limite. Călătoria noastră artistică abia începuse.
Despre Școala de Vară PlusKids: https://pluskids.ro/scoala-de-vara