„Sticletele și o barză / Stau la sfat și-l suspectează / Pe strălucitorul Soare / Că are-n casă cuptoare / Uriașe, în care coace / Fructul aromat ce-ți place, / Spicele de grâu din lan, / Sau legume an de an. / Astrul acesta sus-pus / Ne dă, după cum am spus, / Căldura mult așteptată, / Dar și lumina curată.”
Cu poezia aceasta am început atelierul educativ de la after school, în care am învățat despre Soare și despre rolul lui.
Imaginea cuptoarelor face, în câteva versuri, exact ce ar cere o lecție întreagă: leagă Soarele de mâncarea din farfurie. Un copil știe că fructele se coc, dar rareori se gândește cine le coace. Iar de aici până la anotimpuri, la felul în care cresc plantele și la de ce nu crește nimic iarna nu mai este mult drum.
Am vorbit despre cele două lucruri pe care Soarele ni le dă și pe care poezia le numește la final: căldura și lumina. Sunt atât de prezente încât devin invizibile — și tocmai de aceea merită o oră în care să fie privite ca ceva ce ar putea, teoretic, să lipsească.
Poezia a rămas, ca de obicei, mai bine decât explicația. Rima este cel mai vechi truc de memorie pe care îl avem și încă unul dintre cele mai bune.